Al nostru 22 februarie…

Mare zi… mare adunare! Ne-am adunat cu toții sub un soare cu dinți, așa cum le stă bine unor cercetași, cu eșarfa la gât și cu zâmbetul pe buze. Urma să ne sărbătorim pe noi și frumoasa lume din care facem parte.

Zis și făcut, astfel după o rundă de prezentare a patrulelor fie că erau de lupișori, temerari sau exploratori, am dat startul unei micuțe aventuri, și anume cursa celor „5 întâmplări și o surpriză”.

Practic aveam de a face cu un veritabil treasure-hunt. Pentru a primii indiciile necesare trebuia să trecem peste unele probe, din cele mai distractive.

Ne-am exersat datul la ţintă cu bulgări,  ne-am suit toată patrula pe o singură sanie și culmea ne-am și dat cu ea, am făcut o piramidă umană în zăpadă, am mers asemenea unor pitici, am cântat, vorbit şi fluierat timp de trei minute, în acelaşi timp. La stâlpul 28, s-a auzit cântându-se de la imnul naţional, cântece cercetășești, până la hiturile muzicii contemporante şi s-au vorbit de toate…în continuu, pe ritmul celor care fluierau în neștire. Ce să mai.. probe simple care asigură distracția (v-o spunem noi ).

Şi pentru că încă iarna nu se dă bătută, în momentul în care soarele s-a strecurat după copaci, frigul ne-a trimis într-o căsuță, precum cea a bunicuței din povești. Ne-am bucurat de o pauză bine-meritată de ceai, îndulcită cu multă miere, gălăgioasă şi animată de râsete. Și pentru că am pomenit de cele 5 întămplări (ale noastre probe), trebuie să vă spunem și surpriza din final. Cele mai iscusite patrule, din fiecare ramură de vârstă, au fost premiate, iar cercetașii anului 2011 (știți că v-am mai pomenit de ei ) au primit eșarfe unicat.

Aplauze și veselie..Pentru cei mai mici aventura s-a încheiat după „premiere”, şi obosiţi au plecat spre casele lor. Cei mai curajoși au înfruntat frigul, pe patine, continuând distracția .

Mai multe poze puteți vedea aici

Marea Lume a Cercetășiei

Cum transformi un puști dezorientat, poate chiar și plictisit, într-un tânăr cu coloană vertebrală, cu o viziune admirabilă, plin de viață, optimist și gata oricând să îmbrățișeze lumea așa cum e ea… complicată, uneori nedreaptă, dar în sine frumoasă? Răspunsurile pot să difere și nu suntem siguri că îl avem pe cel drept sau adevărul universal; dar chiar și-așa…aproape 30 de milioane de persoane din peste 200 de țări și teritorii vor indica cercetășia drept soluția cea mai potrivită pentru  întrebarea de mai sus.

Cineva drag nouă, atrăgea cândva atenția că valorile cercetășești nu diferă, sunt aceleași în orice colț îndepărtat al lumii. Dacă ai ocazia să întâlnești un cercetaș, ai convingerea că în fața ta se află o persoană sinceră și devotată, pregătită să-ți întindă o mână prietenească sau să-ți pună umărul la dispoziție în orice moment. Vei vedea acea persoană străduindu-se să lase lumea mai bună decât a găsit-o.

Azi, noi ne vom opri o clipă și ne vom aduce aminte cum împreună am reușit să ne deschidem aripile și să zburăm înalt, cum ne-au unit cele mai trăznite și aventuroase experiențe cercetășești și vom purta mândrii eșarfa, convinși că suntem cei ce vor face diferența.

Probabil vă gândiți de ce nu facem asta în fiecare zi? O facem!…dar astăzi cu precădere, căci 22 februarie e ziua noastră, ziua mondială a tuturor cercetașilor, ziua în care aproape oriunde în lume veți întâlni tineri care sărbătoresc un mod de viață, tineri cu viziuni și aspirații, optimiști și gata oricând, tineri recunoscători celui ce în 1907 a pus bazele acestei lumi deosebite… Robert Baden Powell.

Datele istorice cu siguranță vă stau la dispoziție la o simplă căutare, poate chiar mai multe decât am fi noi capabili să vă împărtășim acum. În schimb putem și dorim să le urăm tuturor cercetașilor, de la cel mai mic, la cel mai mare, o zi cât se poate de frumoasă și o lume mai bună!

Bucurați-vă de eșarfa pe care o aveți la gât și de universul din care faceți parte!

La multi ani, cercetași!

Text: Ailurus

Iarna, pe uliță

Era o duminică rece de iarnă, o zi de 13, dar care nouă nu ne-a adus ghinion. Dimpotrivă, ne-a trimis în gară la Neagra, Stînceni.  (* A se înțelege prin „noi” – exploratorii împreună cu ai noștrii liderei şi încă doi “curioşi” ).Eram gata să cucerim vârful Zespezel. Echipaţi de drumeţie, cu rucsacul în spate, ceai fierbinte în termos și mâncare pentru o zi, beţe și bocanci acoperiți de parazăpezi sau, după caz, cu un strat de scotch de jur-împrejurul pantalonilor pentru a nu lăsa zăpada să intre (soluție creativă testată și recomandată ), ne-am pornit încrezători și voioși.

Traseul a început  cu un drum forestier, desprins parcă dintr-o carte de povești. Zăpada uşor îngheţată scârţia  ca și cum ar fi fost  trezită de bocanul, ce nu se lasă intimidat. Atunci când se întâmpla să aluneci, auzeai îndată chicoteala celui aflat înspatele tău, căci știm cu toții…echilibristica e o artă de cercetași stăpânită (mai mult sau mai puțin ).

Era o vorbă: „pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese!”.. Am mers și noi pe acest principiu…. al pauzelor…lungi? Aşa de vreo 5 minute: timpul e relativ… dar suficient cât să se pună la cale un plan ce include multă zăpadă şi câte un explorator ca şi sursă demonstrativă. Pauze… dese? „Keep them coming!” O gură de aer în plus… o cană de ceai cald să ne ungă pe suflet…

Începutul a fost mai timid,  presărat cu aluzii la posibilitățile culinare care ne aşteptau, fie că era sandwich-ul pregătit de mama sau doar pofta de pizza pusă în cui. Progresam plănuind bulgăreli și trânte în zăpadă  ceea ce ne ambiţiona să nu ne dăm bătuţi. Muşchii ne erau încordați și concentraţi la paşii pe care trebuia să-i facem, iar uneori păreau că vor să cedeze,  dar chiar și așa susţinerea tipic cercetășească a celor din jur nu întârzia să apară şi astfel nu renunţam!

Iată-ne ajunși la refugiu, o stână părăsită ce ne vestea că mai e doar puțin. Aşteptam cu toţii acele minute de odihnă şi reîncărcare cu calorii, iar râsetele colorate animau liniştea refugiului.

După popasul bine-meritat, redobândindu-ne energia,  eram pregătiţi și hotărâți să cucerim vârful, nu mai era cale de întoarcere! Drumul devenea tot mai greu, dar aveai necontenit ajutorul celor mai experimentaţi decât tine. O mână întinsă, un sfat…Gata oricând! Aaaa…să nu uităm cum profitam de orice moment pentru a ne „trage-n chip”. Tot urcam și urcam și ne mai feream de câte o creangă și mai alunecam cu câte un picior ștrengar și ne mai sprijineam în beţe și mai râdeam la glume şi tot aşa până sus.. Încă o urcare mai abruptă… și poate încă una, dar ce mai contează după ce ai ajuns?! . Iat-o: plăcuţa ce ne zice  Zespezel, 1278m!

Mândrii că am reușit ce ne-am propus, admiram peisajul superb ce se întindea agale în jurul nostru. Vedeam în depărtare piscurile Călimanilor, brazi îngreunați  cu zăpadă și cerul senin, parcă special pentru noi. O iarnă de poveste… la înălţime…

Şi dacă tot am urcat, mai trebuie să şi coborâm, vrem nu vrem… Iar pe unele porţiuni coborârea pe fund prin zăpadă era cea mai bună idee…și cea mai distractivă: pârtieeeeeeee….  Reîntorși la refugiu, de această dată nu doar concepeam planuri cu zăpadă și exploratori, ci am început să le punem în aplicare.  Nimeni nu se supără pentru o spălătură cu zăpadă, nu-i aşa? Şi pentru că albul din jur era numai bun de răscolit,  o mână de curajoşi, luându-şi ceva avânt, pornind cu viteză , se aruncau în zăpadă  spre deliciul privitorilor  Şi ardeeeeeeeeee!!! (..zăpada arde pentru cunoscători )

Drumul înapoi spre gară, mult mai liniştit, s-a încheiat cu câte o cană de ciocolată caldă și o pungă cu poveşti și amintiri. Roşii în obraji, nu acceptam și nu recunoșteam oboseala…eram în stare să ne întoarcem până pe vârf, doar și pentru încă o poză.

Ca în orice poveste frumoasă de iarnă lupta, nu cu balauri, ci cu zăpadă, a fost câştigată, noi fiind eroii: acei curajoși exploratori ce acum se îndreaptă triumfători spre casele lor… cu trenul, așa cătinel cât să mai rezolvăm câte o enigmă.

Text: Ancuța Hanca & Ailurus

Poze aici :D

Balul Crăciunului 2011

Devenit deja tradiție, balul Crăciunului cercetășesc a avut anul acesta ca și temă balul mascat, așa că ne-am căutat costume, măști, le-am împrumutat sau confectionat, am împachetat frumos cadouri, și iată-ne în 21 decembrie , pregătiți de sărbătoare!

Ieșiti parcă din poveste au venit la bal prințese, crăiese, zâne și prinți. De peste mări și țări au venit pirații, chiar și un indian rătăcit, samurai,  crăciunițe și un spiriduș. Dar și o buburuză micuță, s-a pierdut intenționat  printre feline, iar infractorii erau chiar simpatici. Un țigan mic cu mustăcioara lui alerga prin cabană, vrăjit poate de vrăjitor sau pornit să-l găsească pe moș. Cum nu știți?!!

A trecut și Moș Crăciun pe acolo!

L-au convins poate filmulețele cu activitatea de peste an a cercetașilor sau poate  colindele cântate de toți cei din cabană. Și a fost darnic în cadouri, toți am primit câte ceva. Curioși am desfăcut în grabă pachetele și i-am mulțumit apoi moșului, care a plecat mai departe.

Dar pentru că balul e ultima activitate cercetășească din  an, un moment mult așteptat a fost și desemnarea pentru prima oară și ceea ce se vrea a fi de acum o tradiție: distincția Cercetașul Anului  în Centrul Local Tîrgu Mureș, distincție ce a recompensat deosebita implicare de-a lungul unui an în activitățile cercetășești.

Emoționați:

• Andrei Reghian – lupișori
• Alexandra Iclanzan – temerari
• Violeta Popșor – exploratori
• Mara Lirca – voluntari adulți

…și-au primit diplomele în aplauzele tuturor. Și tot un moment deosebit a fost și depunerea   promisiunii de către  Ana  Lutenco, primindu-și astfel  mult așteptata eșarfă de cercetaș.

A fost frumos la bal, dar până la anul am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa!

Text: Ancuța Hanca

Mai multe poze puteți vedea printr-un click aici.

…primii pași în teritoriul Bagherei

E 17 decembrie 2011, dimineață rece de iarnă, pe la ora 9, ne-am adunat cu mic cu mare în parcarea din spatele Teatrului Național, unde  autocarul ne aștepta cu nerăbdare. Cu energie proaspătă, lupișorii unității  ”Colibri”  împreună cu cei care s-au ocupat de ei pe tot parcusul ieșirii, eram gata de plecare. Le-au făcut cu  mâna părinților, bunicilor și tuturor celor care i-au adus, și am pornit la drum.

Pe parcursul drumului, fiecare am tras câte un bilețel pe care era scris un nume a celor din autocar pentru a-i fi Îngeraș. Dacă vă întrebți cumva ce înseamnă a fi îngerașul cuiva, vă spun chiar acum. Îngerașul e acea persoană care trebuie să aibă grijă de persoana a cărui nume l-a extras, să-l ajute când are nevoie, dar să-și păstreze anonimatul. Și nu-i așa, în final toți ne dorim să avem un îngeraș care să aibă grijă de noi.

Ajunși la cabana din Sovata, extrem de entuziasmați, patrulele Felinele, Leii Sălbatici, Tigrii de Oțel și Cobra,  și-au luat camerele în primire, s-au acomodat cu cabana, și erau gata de activități.

Chiar dacă vremea destul de capricioasă și ploioasă ne-a cam încurcat, nu ne-am dat bătuți, spațiul din cabană era suficient de mare pentru gălăgioșii și jucăușii lupișori. Supa de litere a dat frâu liber imaginației și pe diverse farfurii găseai scrise cuvinte, dar totuși desertul era cel mai așteptat moment. Fiecare patrulă avea în cameră un plic în care primeau puncte în funcție de cum se comportau și abțibildurile câștigate la diverse activități.

Dacă nu știați sediul central al decorațiunilor de sărbători s-a mutat sâmbătă în cabana din Sovata, iar Moș Crăciun ar fi fost tare încântat de ce ar fi văzut. Îngerași de hârtie, stele de diferite forme, colorate, desene, toată lumea făcea, tăia sau colora ceva, ba chiar mai mult toți cei mari luam lecții de cum se fac stelele din hârtie de la lupișori. Dar nimic nu a întrecut concursul de avioane de hârtie ce urma să aibă loc. Peste tot zburau avioane, fiecare își dorea ca avionul lui să fie cât mai bun. Așa că păzeaaaaaaaaaa….capul jos!!! A început concursul, și recunoscut, spre surprinderea mea, un lupișor din patrula Felinelor a câștigat! Dar avioanele de hârtie au zburat ceva timp și după concurs prin cabană.

După cină, urma cel mai așteptat moment al ieșirii: un moment emoționant pentru toți, cu sunet de baloane sparte, și după răspunsul la întrebări, lupișorii cei noi și-au primit carnețelele de vânătoare, pe care le-au primit cu mândrie și satisfacție, atât de mare încât unii chiar au dormit cu ele. Și chiar dacă sunt ei mai micuți, sunt mândrii să fie cercetași!!! Apoi a urmat rândul lupișorilor mai vechi care au trecut și ei cu bine peste întrebări, după ce au spart energic baloanele, și iată că au părăsit teritoriul lui Chil aventurându-se în cel al lui Baghera… Și pentru că tot eram la momente emoționante, aflați că Vlad Stoica, lider aspirant, și-a depus în sfârșit promisiunea de cercetaș și și-a primit mult așteptata eșarfă, pe care o merita cu desăvârșire, mai ales pentru răbdarea și bucuria din ochii copiilor când îl văd, dar și pentru activitățile sale din cadrul cercetășiei!

Ochișorii de lupișor se închideau de somn, dar nici unul nu cădea tentației de a merge la somn, și au mai stat încă puțin, și încă puțin… să-l audă cântând la chitară pe Memo. Cu pijamale colorate, fiecare pe partea lui de pat, s-a dat stingerea! Urma o nouă zi!

Noaptea a fost destul de scurtă, mai ales pentru lideri, pentru că unii micuți lupișori erau gata pregătiți de o nouă zi chiar la 6 dimineața. Pe geam se vedea un strat subțire de zăpadă, și cădeau rar tot câte un fulg de nea. La 8 jumătate, toată cabana răsuna de voioșia copiilor, deci a început ziua a doua de cabană!

Înviorarea s-a făcut afară, cu căciuli, fulare și mănuși, pentru că mișcarea și aerul curat e bine venit! Și tot înviorarea s-a terminat cu o bătaie în toată regula cu zăpadă. La micul dejun toți visau un singur lucru: la și mai multă zăpadăăăăăăăăăăă!!!

Pentru că vremea era potrivită de plimbare, ne-am înfofolit cu mic, cu mare și am plecat să vedem lacul. Și era tare amuzant că toate băncile pe care le întâlneam, fiecare locușor ce avea un strat micuț de zăpadă rămânea rapid fără și știai exact pe unde am trecut. Cu sufletul cald de cercetaș, bulgării de zăpadă nu au fost în nici un moment suficient de reci, spre deliciul tuturor! Ne-am plimbat prin jurul lacului Ursu, și ne-am încălzit apoi la cabană cu un delicios ceai.

Citeai în ochi de lupișor dorul de casă, mai ales la cei noi, care erau pentru prima dată plecați, dar atmosfera caldă din cabană și liderii care erau tot timpul atenți cu ei și cu nevoile lor, au fost un sprijin de nădejde!

Plecarea spre casă s-a făcut după ce fiecare patrulă și-a primit lupișorul de întâlnire și abțibildurile pe care le-au meritat pentru punctele obținute. Gata de drum, mult mai tăcuți, de data aceasta, așteptau cu nerăbdare revederea celor dragi. Fiecare a aflat cine a fost îngerașul, pentru că nu am uitat de el!

Iată-ne ajunși și în parcarea din care am plecat. Am ajuns înapoi! Și-au îmbrățișat părinții și de abia așteptau să le povestească cum a fost. Obosiți după drum, lupișorii au plecat fiecare la casele lor…

Au fost 22 de lupișori, energici, gălăgioși, pe care nu ai cum să nu-i îndrăgești… Și pentru că au avut atât de multă răbdare cu ei, și pentru că știu că sunt modești, vreau să le mulțumesc eu din partea copiilor: Așa că: Mulțumim pentru tot efortul depus, pentru că faceți cu atât de mult drag tot ce faceți și nu așteptați nimic în schimb, pentru că bucuria din ochii copiilor e cel mai frumos cadou al vostru…pentru că meritați!!!! Mulțumim:

• Oana
• Moni
• Ana
• Memo
• Vlad
• Catalin
• Elena

Eu am fost din nou un copil alături de ei…un copil mai mare!

Cu drag,

                    Ancuța Hanca

 

Poze de la iesire gasiti aici

(z) UP (er) 14

       Într-o zi mohorâtă de miercuri, 30 noiembrie, strigătele unei cete de eXplo sparg liniștea gării din Tg. Mureș.  Înarmați cu rucsaci, bocanci călduroși și cu un toiag (rupt), noi porneam spre mult așteptatul festival ,, Unitate și Prietenie” care urma să aibă loc pentru a paisprezecea oară în Alba Iulia. Cu toții știam că urmează să ne revedem vechii prieteni, să stăm treji toată noaptea și să fim treziți brutal după ce într-un final adormim, să legăm noi prietenii strânse și să pictăm noi tablouri pe pânza amintirilor.

      Când într-un final am ajuns, o sală imensă de sport ne aștepta, vu toate că accesul nostru depindea de  primirea ecusoanelor. Emotionați, am intrat și am fugit să ne îmbrățișăm prietenii. Ne-am aranjat sacii de dormit în timp record și ne-am grăbit să povestim ce am mai nou cu prietenii pe care i-am cunoscut la RoJam.  După ce patrulele de cercetași din toată țara au sosit, ne-am dus laolaltă la Festivitatea de Deschidere, care avea loc în cetatea foarte frumos renovată. Acolo am fost întâmpinați de un cavaler și o prințesă, ne-am desfătat cu jocuri și momente artistice, am luptat împotriva frigului cu ceaiul fierbinte. Și acesta era doar începutul.

       A doua zi, de 1 Decembrie, am serbat Ziua Nationala a Romaniei în stil nostru. Aveam program liber ( incredibil?…știm), puteam face ce ne poftea inima, așa că ne-am plimbat prin cetate, am urmărit parada și schimbul gărzilor, am fost la pizza și seara la concerte.   The next day…  avea loc Turnirul. Pentru acest mare eveniment, chiar dacă ne-am găsit cu greu echipele și ne-am strofocat să alegem câte un nume care mai de care, am pornit cătinel spre cetate cu o hartă și niște cărți cu care trebuia să ne ,,duelăm”. Nu prea știam ce trebuie să facem, dar ne-am descurcat foarte bine, doar nu degeaba avem eșarfă la gât. Cu toate că unii din noi nu au facut prea multe puncte, important e că ne-am distrat și am întâlnit niște oameni extraordinari. Altii, precum Cavalerii de Ciocolată, s-au strofocat , s-au duelat, au muncit din greu și au câștigat Turnirul pe merit.. un „Hip-Hip” pentru ei? .  Seara , la Târgul de Prezentare a Centrelor Locale, ne plimbam printre printi, printese, vraci și daci și stăteam câteva minute la fiecare măsuță (la cele cu mâncare chiar mai mult ). Am avut parte de numeroase programe, de la a urmări spectacole până la a face poze cu gândaci uriași. Pe lângă stickere, pietre  și bijuterii, am cules o mare de amintiri frumoase.

         În ultima zi am avut parte de diverse activități, de la excursii până la ateliere de sculptură. Chiar dacă era ultima zi, nu eram triști, ba chiar eram mai fericiți și mai gălăgioși decât de obicei. Abia la Festivitatea de Încheiere am realizat că mai avem doar câteva ore pe care le putem petrece împreună, dar faptul că ai noștri CiocoVulturi au luat locul II la ceremonia de acordare a distincțiilor ne-a ridicat moralul instantaneu. Noaptea aceea n-am închis un ochi…Întradevăr, la plecare eram „cam” somnoroși. Părăseam locul în care am avut atâtea peripeții, atâtea experiențe noi  și învățături, ne părăseam prietenii. Pe tren eram prea obosiți chiar și pentru a vorbi și după ce am mâncat puțin, am adormit pe capete. Cei care treceau pe lângă compartimentele noastre râdeau de noi, căci dormeam cu gurile deschise.

Eram prea obositi pentru a visa ceva, dar acum visăm chiar și cu ochii deschiși la următoarea ediție a festivalului.

Text: Xenia Simon (explorator)

Clici aici pentru a vedea și câteva poze

Cercetășia pentru cei mari

Se spune despre luna noiembrie că ar fi cea mai tristă, monotonă şi neprimitoare lună a anului. Ei bine, seniorii şi voluntarii adulţi din CL Tîrgu Mureş au decis altceva: E momentul pentru o escapadă la munte, unde să ne înviorăm şi să mai facem un pas înainte pe traseul nostru de cercetaşi. Aşa se face că de prin toate părţile ţării, pe unde ne-am împrăştiat la facultăţi, ne-am strâns la Deda-Bistra, undeva pe Valea Muresului, incepand cu vineri 25 noiembrie, pentru un stagiu de formare (introducere în pedagogie şi metoda scout).

Sâmbătă dimineaţa cabana se trezea pentru o zi plină de activităţi şi jocuri. Jonglatul cu filmuleţe educative, structuri organizatorice și jocuri  au menţinut atmosfera destinsă şi pe noi plini de energie. Şi ca să se vadă ce harnici am fost, am tapetat pereţii spaţiului de lucru cu foi de flipchart pe care le-am umplut… până când nu mai rămăsese decât tavanul!

Week-endul  acela au fost invitate la cabana noastră şi celebrităţi (unele în viaţă, altele mai expirate, unele reale, iar altele de-a dreptul din basme): Albert Einstein, Albă ca Zăpada, Paula Seling, Adolf Hitler, Indiana Jones, Hulk şi bineînţeles B.P. ne-au încurcat cu prezenţa lor. Printre altele ne-au fost făcute portrete în cele mai inedite moduri: Ce-ar fi dacă ar fi o marcă de îmbrăcăminte? Ce-ar fi dacă ar fi un sentiment? Dar dacă ar fi o mâncare? Şi aşa am aflat că unii ar fi pizza picantă, alţii pisici şi alţii primăveri.

Seara s-a încheiat cu un grătar pe cinste (respecte bucătarului Doru care a îngheţat pe afară) şi cu nişte jocuri mega-intense. Pentru început ne-am dezmorţit cu un Jungle Speed,  la care din fericire, nu s-a întâmplat nimic catastrofal, pentru ca apoi să continuăm cu Mafia, până pe la ora 4 dimineaţa. Imaginaţi-vă ce mafioţi de soi am devenit după atâtea ore de dezbateri intense!

Duminica am tras linia să vedem cu ce am rămas în urma stagiului. Pentru unii din noi a fost un pas făcut de partea cealaltă a liniei care desparte exploratorii de lideri. Am aflat despre multe din lucrurile care se ascund în spatele  unui simplu joc de cunoaştere şi despre modul în care trebuie să gândeşti pentru a spune ca faci educaţie non-formală.

S-au jucat ultimele jocuri, am primit cate o diplomă cu care sa ne mândrim şi apoi ne-am spus la revedere. Dar, bineînţeles, nu înainte să primim în rândurile noastre un nou cercetaş cu eşarfă,  pe Andreea. Felicitări!

Ei, acum contingentul de adulţi din CL Tg-Mureş, pus pe fapte mari, e gata pentru noi activităţi în care să vă arate ce au învăţat.

Text: Vio Popșor

Deschiderea Anului Cercetășesc 2011

O frumoasă zi de toamnă… după calendar se vrea a fi a 10 a zi din a 11 a lună a anului curent. La cetate, doi ochișori… mari, …albaștrii… ai unui visător copil, privesc timid în jur. E prima lui zi ca cercetaș, ca lupișor, dar în mintea lui se vede deja explorator, cu toate că e abia în clasa a 4 a.

Și ce anume se petrece? Doar cel mai așteptat moment de la RoJam încoace… Deschiderea Anului Cercetășesc 2011-2012. Într-un decor de poveste, pe covorul de frunze ce ar putea înlocui zăpada incă așteptată, energia celor mici își arată dibăcia. 

Se aleargă, se râde… lupișori, temerari, exploratori, seniori și lideri… aveți o casă mică? Așa și așa? Balaurul fură prințesa?? Nuu.. prințul îl ucide pe balaur. 

Printre amalgamul de jocuri și căruța de distracție, poate unul dintre cele mai emoționante momente ale întâlnirii a reprezentat trecerea a doi lupișori la temerari. Legați la ochi, aceștia s-au lăsat conduși de unitatea lupilor, spre ceea ce avea să le devină noua unitate, Pegasus, cea a temerarilor. De-acum se poartă eșarfa verde.

Cu eșarfa la gât, loc de cinste, cercetașii se dovedesc plini de o energie molipsitoare. Lupișorii sunt un deliciu de privit și ascultat, temerarii năstrușnici și isteți, iar exploratorii pur și simplu tare faini. Toamna rece nu-i sperie, spiritul cercetășesc e cald, iar această zi e doar începutul unui nou an plin de activități care mai de care.

Privesc atent. Sunt curioasă.  Alerg cu ei, după ei. Bucuria de copil mă face să fiu din nou copil. Vă mulțumesc cercetașilor pentru cele câteva ore în care am fost și eu un copil…mai mare!

Vă invităm să aruncați o privire și la pozele de la acest eveniment, printr-un simplu click aici.

RoJAM 2011, filă de jurnal

“Planuri, vise întrecute apoi de aşteptări alimentate de entuziasm si materializate în 10 zile, numite ROJAM.

3:00 a.m. o oră matinală pentru o întîlnire în gara mare, însă entuziasmul pulsa in venele noastre şi peste cîteva clipe ne urcăm în acel şarpe care o ia razna pe cîmpuri cu frenezia unui cîine scăpat din lesă. Cei 3/2 metri patrati par cam puţini pentru cei 8 „pui de scouţi”. Hanoracul lui Doru se dovedeşte chiar moale, părul Mariei un fel de pătură mai aspră, bocancul Adelinei  parcă e prea aproape de faţa mea, piciorul Violetei mi-a anulat orice simţire din gamba dreaptă şi expresia chinuită a lui Mihai ce pare a spune „Voi chiar nu aveţi de gînd să tăceţi o dată?” fac un început perfect al călătoriei. Am renunţat să mai numar oiţele pentru a adormi. Numaratul gărilor pare mult  mai practic dupa o jumatate de ora îşî face efectul.

Şi da. Rojamul are ocazia de a auzi FORŢA MUREŞ încă de la primele clipe ale dimineţii. Se face împărţirea teritoriilor. Încercăm interiorul corturilor. Dupa cîteva ore senzaţia de pustietate ce ne domina de dimineaţă e înlocuită cu un entuziasm ce ne inundă firea. Subcampul Bucovina era aproape complet. Au sosit vecinii noştrii pentru 10 zile si deja se leagă noi prietenii şi se discută vechi peripeţii.

Primim Carneţelul participantului: Hike primele 2 zile.

La deschiderea oficială ne imbătam cu amintiri cercetăşeşti generate de versurilor celor de la Bere Gratis si atingem nemărginitul pe scîntei de artificii.

Dimineaţa, un amestec de de frenezie şi teamă dospeşte în noi,iar în amurgul ce se dovedeşte a fi mai degrabă o amiaza timpurie 11:00 pornim, cu Oradea care ni se alatură, să cucerim Cindrelul. Ne fură pesajul. Alegem scurtătura şi pentru un moment am impresia că am greşit programul… Nu ultima zi aveam Aventura? Trecem din piatră in piatră pîrîiaşul, inventăm noi cărări printre ierburile care ne intreceau la înalţime şi escaladăm dîmbul ce ne taie calea. Pentru o clipă volţii din gardul electric au o valoare inferioară tensiunii acumulate intre noi. Între timp mărim gaşca, ne întalnim cu Deva. Se lasă seara şi 20 de vise sub aceeaşi prelată sunt vegheate de un foc de tabără anemic. Motto-ul nopţii: „E timpu’ ?”un răspuns afirmativ însemna schimbarea poziţiei, iar unul negativ era echivalent cu „mai rabdă un pic”. Nu am cucerit Cindrelul, iar drumul de întoarcere a avut multe pauze de mure.

Tîrgul: sute de figuri totemice, un fel de hibrizi cu un zîmbet imens, cu doua urechi ca de ursuleţ, linii in loc de ochi din cauza soarelui, LUPIŞORI, TEMERARI şi EXPLORATORI împrăştiaţi pe la zeci de ateliere.

Olimpiada de cele mai multe ori e asociată cu competiţia, însă de data aceasta cuvintele cheie au fost spirit de echipă şi distracţie. Am reinventat reguli „No Ha!” şi împreună cu patrula adversă am hotărît încălcarea unui acord bilateral abia stabilit.

Calfe: pentru scurt timp FORŢA MUREŞ „exploratoricească” nu mai are aceeaşi intensitate fiind impărţită in 2: Ciocoflenderii si 4 la 4 pe de o parte, iar Eagles pe de altă parte, dar în momentul intersectării toată Poiana Soarelui ştia cine suntem. La marcarea traseului ne-am reamintit ce inseamnă lucrul în echipă.

Explorarea mărginimii Sibiului: deşi mai vizitasem Sibiul înainte, de data aceasta chiar am avut ocazia să-l explorez în adevăratul sens al cuvîntului. Cu o listă de obiective turistice şi cu o patrulă nouă am răspuns cu brio provocărilor: v-am privit de sus din Turnul Sfatului, ne-am luat la întrecere pe Pasajul Scărilor, am omis adevarul pe Podul Minciunilor şi am arătat Sibiului spiritul Rojam. Am vizitat Bucovina în muzeul Astra, iar la Cetatea Cisnădioara am întîlnit Regele cetăţii şi ne-am mîndrit cu patrula noastră de o zi.

Glocals (Think GLObally, Act LoCALly! ):Am intersectat socialul cu ecologicul şi economicul şi am obţinut o nouă viziune asupra lumii; la propriu vorbind chiar a campului, o panorama în timpul atelierului de biciclete.

Back to Basics: Nu credeam niciodată că este posibil să realizez un adăpost, hamac, pod sau catapultă cu cîteva bucăţi de sfoară şi ceva lemne!

Aventura: probabil unul dintre cele mai aşteptate ateliere şi ca un asmatic care caută o gură de aer ma grăbesc să urc dealul ce mă va duce la tiroliană, escaladă, slackline, căţărarea în copac şi cursa cu obstacole.

Notă de subsol:  duşul cald de amiază cunoscut şi sub numele de water fight, dar şi cel rece în acorduri de Bambi („Doi ochi căprui”), mulţumiri părinţilor care s-au gandit la pofticioşii lor, ne strecuram după ora stingerii cu cîte un borcan de gem sau un pachet de biscuiţi pentru un midnight break, karaoke, priveliştea de ansamblu a campului din turn, perfectul simplu, dormitul pe furiş dar defapt în văzul tuturor la umbra cortului alb, prietenii închegate la cîntările de la focul de tabără şi memorabilul BUNĂ DIMINEAŢA, BUNĂ DIMINEAŢA, BUNĂ DIMINEAŢA…. de toate acestea şi celelalte detalii omise ale Rojamului imi voi aminti intotdeauna cu placere.”

 

 

Text: Ingrid Trifan (exploratori)

Poze & detalii: www.rojam.ro

Roatan…. Arrrrgh!

Au fost odată trei pirați… Henry Morgan, Sam cel Negru si fiorosul Edward Barbă-Neagră.  Acești blestemați au reușit, cu mult efort, timp de lungi decenii, să adune o legendară și mult râvnită comoară.  Corsarii angrenați în căutarea acesteia n-au fost alții decât temerarii și exploratorii noștrii, acum pirați pe vasele Tortuga, Gorda și La Blanquilla. Cursul zbuciumat al apelor i-a indrumat pe acești tineri, porniți într-o aventură de zile mari, tocmai către insula Roatan, ultimul loc cunoscut al comorii blestemaților… loc păzit de neînfricații Malakkași.

Cu alte cuvinte, ne-am adunat grămadă la Răstolița (jud.Mureș), la sfărșitul lunii lui cuptor, pentru campul de vară al centrului local. Aventura a început, pentru majoritatea, într-o oarecare zi de marți, primul pas fiind ridicarea „ascunzătorii ce ne ferește de brațul lung al legii” (construcțiile de camp). După noi noduri învățate, familiarizarea cu hârlețul și câteva încercări, am reușit să înălțăm un camp complet funcțional, iscusit și strașnic. Luată această grijă de pe capul tinerilor pirați, după o îndrăgită cântare, mințile strălucite și-au găsit refugiul în sacii de dormit, neștiind cele ce urmează. La ultima oră din noapte, prima oră din zi, a fost dată deșteptarea ce avea să trimită exploratorii în proba „DIN” („Descurcă-te în necunoscut”). Somnoroși, cu doar o pelerină și câteva indicații prețioase, patrulele noastre și-au despărțit cărările și s-au îndreptat către satele din împrejurimi, pentru a ajuta, într-un fel sau altul, comunitatea sau câte o familie la treburi gospodărești, primind în schimb un adăpost pentru o noapte și mâncare pentru o zi. Astfel, de la tăiat de lemne, îngrijirea unei stâni și până la repararea unor daune produse de o teribilă viitură, prezența cercetașilor a fost pe deplin resimțită și apreciată.

Reîntorși pe insulă, acești pirați, au întâmpinat bucuroși întăriri din partea temerarilor proaspăt sosiți. Rezultatul se traduce printr-o serioasă licitație pentru împărțirea în subcampuri… ăăă pardon, corăbii. La finele unui ospăț bine-meritat și în urma unor ateliere utile, noile echipe de cuceritori, s-au făcut cunoscute prin strigăte, falnice steaguri și chiar niște momente artistice.

Tot ce le-a rămas de făcut era să-și continue căutările, neuitând nicio clipă de comoara pentru care se aflau pe acea insulă primejdioasă. Astfel cei mai tineri au pornit către „recifurile” Zespezelului. Aici trei dintre ei au „găsit” niște eșarfe verzi, iar toți împreună și-au depus promisiunea de cercetaș, chiar pe vârf, copleșiți fiind de priveliștea ce-i înconjura.  Cei mai mari, în schimb, au pornit cu roua-n picioare, pe trei canale diferite, înguste și înșelătoare, pentru a ajunge în inima „bântuitului golf, Scaunul Domnului”. Au înnoptat aici, alături de un urs polar, având să se întoarcă odată cu soarele, înapoi pe insula de unde au pornit.

Reuniți, au aflat că mult râvnita comoară se află în posesia teribililor Malakkași (liderei cu stea în frunte), care le-au pregătit o veritabilă olimpiadă pentru a decide cine va stăpâni în final, prețioasa avuție. Astfel, printe picurii reci de ploaie și-au făcut loc râsetele, jocurile și chiar peripețiile, iar în toiul fiestei, a venit rândul celor mai măricei să-și cunoască eșarfele și să-și depună promisiunea.Atunci și acolo au descoperit că adevărata comoară e „supa de pietre” ce împreună au gătit-o, că adevărata comoară nu are un singur stăpân, ei toți fiind cuceritorii…de la cel mai năzdrăvan temerar la cel mai iscusit explorator, de la voiosul voluntar adult la nostalgicul dinozaur.

Adevărata comoară s-a dovedit a fi cercetășia.

Vă invităm să aruncați un ochi și peste pozele din scurta noastră aventură. Noi între timp ne pregătim rucsacii pentru un nou camp, o nouă aventură… jamboreea națională