Al nostru 22 februarie…

Leave a comment

Mare zi… mare adunare! Ne-am adunat cu toții sub un soare cu dinți, așa cum le stă bine unor cercetași, cu eșarfa la gât și cu zâmbetul pe buze. Urma să ne sărbătorim pe noi și frumoasa lume din care facem parte.

Zis și făcut, astfel după o rundă de prezentare a patrulelor fie că erau de lupișori, temerari sau exploratori, am dat startul unei micuțe aventuri, și anume cursa celor „5 întâmplări și o surpriză”.

Practic aveam de a face cu un veritabil treasure-hunt. Pentru a primii indiciile necesare trebuia să trecem peste unele probe, din cele mai distractive.

Ne-am exersat datul la ţintă cu bulgări,  ne-am suit toată patrula pe o singură sanie și culmea ne-am și dat cu ea, am făcut o piramidă umană în zăpadă, am mers asemenea unor pitici, am cântat, vorbit şi fluierat timp de trei minute, în acelaşi timp. La stâlpul 28, s-a auzit cântându-se de la imnul naţional, cântece cercetășești, până la hiturile muzicii contemporante şi s-au vorbit de toate…în continuu, pe ritmul celor care fluierau în neștire. Ce să mai.. probe simple care asigură distracția (v-o spunem noi ;) ).

Şi pentru că încă iarna nu se dă bătută, în momentul în care soarele s-a strecurat după copaci, frigul ne-a trimis într-o căsuță, precum cea a bunicuței din povești. Ne-am bucurat de o pauză bine-meritată de ceai, îndulcită cu multă miere, gălăgioasă şi animată de râsete. Și pentru că am pomenit de cele 5 întămplări (ale noastre probe), trebuie să vă spunem și surpriza din final. Cele mai iscusite patrule, din fiecare ramură de vârstă, au fost premiate, iar cercetașii anului 2011 (știți că v-am mai pomenit de ei :D) au primit eșarfe unicat.

Aplauze și veselie..Pentru cei mai mici aventura s-a încheiat după „premiere”, şi obosiţi au plecat spre casele lor. Cei mai curajoși au înfruntat frigul, pe patine, continuând distracția :D.

Mai multe poze puteți vedea aici :)

Marea Lume a Cercetășiei

1 Comment

Cum transformi un puști dezorientat, poate chiar și plictisit, într-un tânăr cu coloană vertebrală, cu o viziune admirabilă, plin de viață, optimist și gata oricând să îmbrățișeze lumea așa cum e ea… complicată, uneori nedreaptă, dar în sine frumoasă? Răspunsurile pot să difere și nu suntem siguri că îl avem pe cel drept sau adevărul universal; dar chiar și-așa…aproape 30 de milioane de persoane din peste 200 de țări și teritorii vor indica cercetășia drept soluția cea mai potrivită pentru  întrebarea de mai sus.

Cineva drag nouă, atrăgea cândva atenția că valorile cercetășești nu diferă, sunt aceleași în orice colț îndepărtat al lumii. Dacă ai ocazia să întâlnești un cercetaș, ai convingerea că în fața ta se află o persoană sinceră și devotată, pregătită să-ți întindă o mână prietenească sau să-ți pună umărul la dispoziție în orice moment. Vei vedea acea persoană străduindu-se să lase lumea mai bună decât a găsit-o.

Azi, noi ne vom opri o clipă și ne vom aduce aminte cum împreună am reușit să ne deschidem aripile și să zburăm înalt, cum ne-au unit cele mai trăznite și aventuroase experiențe cercetășești și vom purta mândrii eșarfa, convinși că suntem cei ce vor face diferența.

Probabil vă gândiți de ce nu facem asta în fiecare zi? O facem!…dar astăzi cu precădere, căci 22 februarie e ziua noastră, ziua mondială a tuturor cercetașilor, ziua în care aproape oriunde în lume veți întâlni tineri care sărbătoresc un mod de viață, tineri cu viziuni și aspirații, optimiști și gata oricând, tineri recunoscători celui ce în 1907 a pus bazele acestei lumi deosebite… Robert Baden Powell.

Datele istorice cu siguranță vă stau la dispoziție la o simplă căutare, poate chiar mai multe decât am fi noi capabili să vă împărtășim acum. În schimb putem și dorim să le urăm tuturor cercetașilor, de la cel mai mic, la cel mai mare, o zi cât se poate de frumoasă și o lume mai bună!

Bucurați-vă de eșarfa pe care o aveți la gât și de universul din care faceți parte!

La multi ani, cercetași!

Text: Ailurus

Iarna, pe uliță

Leave a comment

Era o duminică rece de iarnă, o zi de 13, dar care nouă nu ne-a adus ghinion. Dimpotrivă, ne-a trimis în gară la Neagra, Stînceni.  (* A se înțelege prin „noi” – exploratorii împreună cu ai noștrii liderei şi încă doi “curioşi” :D).Eram gata să cucerim vârful Zespezel. Echipaţi de drumeţie, cu rucsacul în spate, ceai fierbinte în termos și mâncare pentru o zi, beţe și bocanci acoperiți de parazăpezi sau, după caz, cu un strat de scotch de jur-împrejurul pantalonilor pentru a nu lăsa zăpada să intre (soluție creativă testată și recomandată ;) ), ne-am pornit încrezători și voioși.

Traseul a început  cu un drum forestier, desprins parcă dintr-o carte de povești. Zăpada uşor îngheţată scârţia  ca și cum ar fi fost  trezită de bocanul, ce nu se lasă intimidat. Atunci când se întâmpla să aluneci, auzeai îndată chicoteala celui aflat înspatele tău, căci știm cu toții…echilibristica e o artă de cercetași stăpânită (mai mult sau mai puțin :D).

Era o vorbă: „pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese!”.. Am mers și noi pe acest principiu…. al pauzelor…lungi? Aşa de vreo 5 minute: timpul e relativ… dar suficient cât să se pună la cale un plan ce include multă zăpadă şi câte un explorator ca şi sursă demonstrativă. Pauze… dese? „Keep them coming!” O gură de aer în plus… o cană de ceai cald să ne ungă pe suflet…

Începutul a fost mai timid,  presărat cu aluzii la posibilitățile culinare care ne aşteptau, fie că era sandwich-ul pregătit de mama sau doar pofta de pizza pusă în cui. Progresam plănuind bulgăreli și trânte în zăpadă  ceea ce ne ambiţiona să nu ne dăm bătuţi. Muşchii ne erau încordați și concentraţi la paşii pe care trebuia să-i facem, iar uneori păreau că vor să cedeze,  dar chiar și așa susţinerea tipic cercetășească a celor din jur nu întârzia să apară şi astfel nu renunţam!

Iată-ne ajunși la refugiu, o stână părăsită ce ne vestea că mai e doar puțin. Aşteptam cu toţii acele minute de odihnă şi reîncărcare cu calorii, iar râsetele colorate animau liniştea refugiului.

După popasul bine-meritat, redobândindu-ne energia,  eram pregătiţi și hotărâți să cucerim vârful, nu mai era cale de întoarcere! Drumul devenea tot mai greu, dar aveai necontenit ajutorul celor mai experimentaţi decât tine. O mână întinsă, un sfat…Gata oricând! Aaaa…să nu uităm cum profitam de orice moment pentru a ne „trage-n chip”. Tot urcam și urcam și ne mai feream de câte o creangă și mai alunecam cu câte un picior ștrengar și ne mai sprijineam în beţe și mai râdeam la glume şi tot aşa până sus.. Încă o urcare mai abruptă… și poate încă una, dar ce mai contează după ce ai ajuns?! . Iat-o: plăcuţa ce ne zice  Zespezel, 1278m!

Mândrii că am reușit ce ne-am propus, admiram peisajul superb ce se întindea agale în jurul nostru. Vedeam în depărtare piscurile Călimanilor, brazi îngreunați  cu zăpadă și cerul senin, parcă special pentru noi. O iarnă de poveste… la înălţime…

Şi dacă tot am urcat, mai trebuie să şi coborâm, vrem nu vrem… Iar pe unele porţiuni coborârea pe fund prin zăpadă era cea mai bună idee…și cea mai distractivă: pârtieeeeeeee….  Reîntorși la refugiu, de această dată nu doar concepeam planuri cu zăpadă și exploratori, ci am început să le punem în aplicare.  Nimeni nu se supără pentru o spălătură cu zăpadă, nu-i aşa? :D Şi pentru că albul din jur era numai bun de răscolit,  o mână de curajoşi, luându-şi ceva avânt, pornind cu viteză , se aruncau în zăpadă  spre deliciul privitorilor  Şi ardeeeeeeeeee!!! (..zăpada arde pentru cunoscători :P)

Drumul înapoi spre gară, mult mai liniştit, s-a încheiat cu câte o cană de ciocolată caldă și o pungă cu poveşti și amintiri. Roşii în obraji, nu acceptam și nu recunoșteam oboseala…eram în stare să ne întoarcem până pe vârf, doar și pentru încă o poză.

Ca în orice poveste frumoasă de iarnă lupta, nu cu balauri, ci cu zăpadă, a fost câştigată, noi fiind eroii: acei curajoși exploratori ce acum se îndreaptă triumfători spre casele lor… cu trenul, așa cătinel cât să mai rezolvăm câte o enigmă. :)

Text: Ancuța Hanca & Ailurus

Poze aici :D

Balul Crăciunului 2011

Leave a comment

Devenit deja tradiție, balul Crăciunului cercetășesc a avut anul acesta ca și temă balul mascat, așa că ne-am căutat costume, măști, le-am împrumutat sau confectionat, am împachetat frumos cadouri, și iată-ne în 21 decembrie , pregătiți de sărbătoare!

Ieșiti parcă din poveste au venit la bal prințese, crăiese, zâne și prinți. De peste mări și țări au venit pirații, chiar și un indian rătăcit, samurai,  crăciunițe și un spiriduș. Dar și o buburuză micuță, s-a pierdut intenționat  printre feline, iar infractorii erau chiar simpatici. Un țigan mic cu mustăcioara lui alerga prin cabană, vrăjit poate de vrăjitor sau pornit să-l găsească pe moș. Cum nu știți?!!

A trecut și Moș Crăciun pe acolo!

L-au convins poate filmulețele cu activitatea de peste an a cercetașilor sau poate  colindele cântate de toți cei din cabană. Și a fost darnic în cadouri, toți am primit câte ceva. Curioși am desfăcut în grabă pachetele și i-am mulțumit apoi moșului, care a plecat mai departe.

Dar pentru că balul e ultima activitate cercetășească din  an, un moment mult așteptat a fost și desemnarea pentru prima oară și ceea ce se vrea a fi de acum o tradiție: distincția Cercetașul Anului  în Centrul Local Tîrgu Mureș, distincție ce a recompensat deosebita implicare de-a lungul unui an în activitățile cercetășești.

Emoționați:

  • Andrei Reghian – lupișori
  • Alexandra Iclanzan – temerari
  • Violeta Popșor – exploratori
  • Mara Lirca – voluntari adulți

…și-au primit diplomele în aplauzele tuturor. Și tot un moment deosebit a fost și depunerea   promisiunii de către  Ana  Lutenco, primindu-și astfel  mult așteptata eșarfă de cercetaș.

A fost frumos la bal, dar până la anul am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa!

Text: Ancuța Hanca

Mai multe poze puteți vedea printr-un click aici.

…primii pași în teritoriul Bagherei

Leave a comment

E 17 decembrie 2011, dimineață rece de iarnă, pe la ora 9, ne-am adunat cu mic cu mare în parcarea din spatele Teatrului Național, unde  autocarul ne aștepta cu nerăbdare. Cu energie proaspătă, lupișorii unității  “Colibri”  împreună cu cei care s-au ocupat de ei pe tot parcusul ieșirii, eram gata de plecare. Le-au făcut cu  mâna părinților, bunicilor și tuturor celor care i-au adus, și am pornit la drum.

Pe parcursul drumului, fiecare am tras câte un bilețel pe care era scris un nume a celor din autocar pentru a-i fi Îngeraș. Dacă vă întrebți cumva ce înseamnă a fi îngerașul cuiva, vă spun chiar acum. Îngerașul e acea persoană care trebuie să aibă grijă de persoana a cărui nume l-a extras, să-l ajute când are nevoie, dar să-și păstreze anonimatul. Și nu-i așa, în final toți ne dorim să avem un îngeraș care să aibă grijă de noi.

Ajunși la cabana din Sovata, extrem de entuziasmați, patrulele Felinele, Leii Sălbatici, Tigrii de Oțel și Cobra,  și-au luat camerele în primire, s-au acomodat cu cabana, și erau gata de activități.

Chiar dacă vremea destul de capricioasă și ploioasă ne-a cam încurcat, nu ne-am dat bătuți, spațiul din cabană era suficient de mare pentru gălăgioșii și jucăușii lupișori. Supa de litere a dat frâu liber imaginației și pe diverse farfurii găseai scrise cuvinte, dar totuși desertul era cel mai așteptat moment. Fiecare patrulă avea în cameră un plic în care primeau puncte în funcție de cum se comportau și abțibildurile câștigate la diverse activități.

Dacă nu știați sediul central al decorațiunilor de sărbători s-a mutat sâmbătă în cabana din Sovata, iar Moș Crăciun ar fi fost tare încântat de ce ar fi văzut. Îngerași de hârtie, stele de diferite forme, colorate, desene, toată lumea făcea, tăia sau colora ceva, ba chiar mai mult toți cei mari luam lecții de cum se fac stelele din hârtie de la lupișori. Dar nimic nu a întrecut concursul de avioane de hârtie ce urma să aibă loc. Peste tot zburau avioane, fiecare își dorea ca avionul lui să fie cât mai bun. Așa că păzeaaaaaaaaaa….capul jos!!! A început concursul, și recunoscut, spre surprinderea mea, un lupișor din patrula Felinelor a câștigat! Dar avioanele de hârtie au zburat ceva timp și după concurs prin cabană.

După cină, urma cel mai așteptat moment al ieșirii: un moment emoționant pentru toți, cu sunet de baloane sparte, și după răspunsul la întrebări, lupișorii cei noi și-au primit carnețelele de vânătoare, pe care le-au primit cu mândrie și satisfacție, atât de mare încât unii chiar au dormit cu ele. Și chiar dacă sunt ei mai micuți, sunt mândrii să fie cercetași!!! Apoi a urmat rândul lupișorilor mai vechi care au trecut și ei cu bine peste întrebări, după ce au spart energic baloanele, și iată că au părăsit teritoriul lui Chil aventurându-se în cel al lui Baghera… Și pentru că tot eram la momente emoționante, aflați că Vlad Stoica, lider aspirant, și-a depus în sfârșit promisiunea de cercetaș și și-a primit mult așteptata eșarfă, pe care o merita cu desăvârșire, mai ales pentru răbdarea și bucuria din ochii copiilor când îl văd, dar și pentru activitățile sale din cadrul cercetășiei!

Ochișorii de lupișor se închideau de somn, dar nici unul nu cădea tentației de a merge la somn, și au mai stat încă puțin, și încă puțin… să-l audă cântând la chitară pe Memo. Cu pijamale colorate, fiecare pe partea lui de pat, s-a dat stingerea! Urma o nouă zi!

Noaptea a fost destul de scurtă, mai ales pentru lideri, pentru că unii micuți lupișori erau gata pregătiți de o nouă zi chiar la 6 dimineața. Pe geam se vedea un strat subțire de zăpadă, și cădeau rar tot câte un fulg de nea. La 8 jumătate, toată cabana răsuna de voioșia copiilor, deci a început ziua a doua de cabană!

Înviorarea s-a făcut afară, cu căciuli, fulare și mănuși, pentru că mișcarea și aerul curat e bine venit! Și tot înviorarea s-a terminat cu o bătaie în toată regula cu zăpadă. La micul dejun toți visau un singur lucru: la și mai multă zăpadăăăăăăăăăăă!!!

Pentru că vremea era potrivită de plimbare, ne-am înfofolit cu mic, cu mare și am plecat să vedem lacul. Și era tare amuzant că toate băncile pe care le întâlneam, fiecare locușor ce avea un strat micuț de zăpadă rămânea rapid fără și știai exact pe unde am trecut. Cu sufletul cald de cercetaș, bulgării de zăpadă nu au fost în nici un moment suficient de reci, spre deliciul tuturor! Ne-am plimbat prin jurul lacului Ursu, și ne-am încălzit apoi la cabană cu un delicios ceai.

Citeai în ochi de lupișor dorul de casă, mai ales la cei noi, care erau pentru prima dată plecați, dar atmosfera caldă din cabană și liderii care erau tot timpul atenți cu ei și cu nevoile lor, au fost un sprijin de nădejde!

Plecarea spre casă s-a făcut după ce fiecare patrulă și-a primit lupișorul de întâlnire și abțibildurile pe care le-au meritat pentru punctele obținute. Gata de drum, mult mai tăcuți, de data aceasta, așteptau cu nerăbdare revederea celor dragi. Fiecare a aflat cine a fost îngerașul, pentru că nu am uitat de el!

Iată-ne ajunși și în parcarea din care am plecat. Am ajuns înapoi! Și-au îmbrățișat părinții și de abia așteptau să le povestească cum a fost. Obosiți după drum, lupișorii au plecat fiecare la casele lor…

Au fost 22 de lupișori, energici, gălăgioși, pe care nu ai cum să nu-i îndrăgești… Și pentru că au avut atât de multă răbdare cu ei, și pentru că știu că sunt modești, vreau să le mulțumesc eu din partea copiilor: Așa că: Mulțumim pentru tot efortul depus, pentru că faceți cu atât de mult drag tot ce faceți și nu așteptați nimic în schimb, pentru că bucuria din ochii copiilor e cel mai frumos cadou al vostru…pentru că meritați!!!! Mulțumim:

  • Oana
  • Moni
  • Ana
  • Memo
  • Vlad
  • Catalin
  • Elena

Eu am fost din nou un copil alături de ei…un copil mai mare!

Cu drag,

                    Ancuța Hanca

 

Poze de la iesire gasiti aici :)

(z) UP (er) 14

Leave a comment

       Într-o zi mohorâtă de miercuri, 30 noiembrie, strigătele unei cete de eXplo sparg liniștea gării din Tg. Mureș.  Înarmați cu rucsaci, bocanci călduroși și cu un toiag (rupt), noi porneam spre mult așteptatul festival ,, Unitate și Prietenie” care urma să aibă loc pentru a paisprezecea oară în Alba Iulia. Cu toții știam că urmează să ne revedem vechii prieteni, să stăm treji toată noaptea și să fim treziți brutal după ce într-un final adormim, să legăm noi prietenii strânse și să pictăm noi tablouri pe pânza amintirilor.

      Când într-un final am ajuns, o sală imensă de sport ne aștepta, vu toate că accesul nostru depindea de  primirea ecusoanelor. Emotionați, am intrat și am fugit să ne îmbrățișăm prietenii. Ne-am aranjat sacii de dormit în timp record și ne-am grăbit să povestim ce am mai nou cu prietenii pe care i-am cunoscut la RoJam.  După ce patrulele de cercetași din toată țara au sosit, ne-am dus laolaltă la Festivitatea de Deschidere, care avea loc în cetatea foarte frumos renovată. Acolo am fost întâmpinați de un cavaler și o prințesă, ne-am desfătat cu jocuri și momente artistice, am luptat împotriva frigului cu ceaiul fierbinte. Și acesta era doar începutul.

       A doua zi, de 1 Decembrie, am serbat Ziua Nationala a Romaniei în stil nostru. Aveam program liber ( incredibil?…știm), puteam face ce ne poftea inima, așa că ne-am plimbat prin cetate, am urmărit parada și schimbul gărzilor, am fost la pizza și seara la concerte. :D  The next day…  avea loc Turnirul. Pentru acest mare eveniment, chiar dacă ne-am găsit cu greu echipele și ne-am strofocat să alegem câte un nume care mai de care, am pornit cătinel spre cetate cu o hartă și niște cărți cu care trebuia să ne ,,duelăm”. Nu prea știam ce trebuie să facem, dar ne-am descurcat foarte bine, doar nu degeaba avem eșarfă la gât. Cu toate că unii din noi nu au facut prea multe puncte, important e că ne-am distrat și am întâlnit niște oameni extraordinari. Altii, precum Cavalerii de Ciocolată, s-au strofocat , s-au duelat, au muncit din greu și au câștigat Turnirul pe merit.. un „Hip-Hip” pentru ei? :D.  Seara , la Târgul de Prezentare a Centrelor Locale, ne plimbam printre printi, printese, vraci și daci și stăteam câteva minute la fiecare măsuță (la cele cu mâncare chiar mai mult :D). Am avut parte de numeroase programe, de la a urmări spectacole până la a face poze cu gândaci uriași. Pe lângă stickere, pietre  și bijuterii, am cules o mare de amintiri frumoase.

         În ultima zi am avut parte de diverse activități, de la excursii până la ateliere de sculptură. Chiar dacă era ultima zi, nu eram triști, ba chiar eram mai fericiți și mai gălăgioși decât de obicei. Abia la Festivitatea de Încheiere am realizat că mai avem doar câteva ore pe care le putem petrece împreună, dar faptul că ai noștri CiocoVulturi au luat locul II la ceremonia de acordare a distincțiilor ne-a ridicat moralul instantaneu. Noaptea aceea n-am închis un ochi…Întradevăr, la plecare eram „cam” somnoroși. Părăseam locul în care am avut atâtea peripeții, atâtea experiențe noi  și învățături, ne părăseam prietenii. Pe tren eram prea obosiți chiar și pentru a vorbi și după ce am mâncat puțin, am adormit pe capete. Cei care treceau pe lângă compartimentele noastre râdeau de noi, căci dormeam cu gurile deschise.

Eram prea obositi pentru a visa ceva, dar acum visăm chiar și cu ochii deschiși la următoarea ediție a festivalului.

Text: Xenia Simon (explorator)

Clici aici pentru a vedea și câteva poze :)

Cercetășia pentru cei mari

Leave a comment

Se spune despre luna noiembrie că ar fi cea mai tristă, monotonă şi neprimitoare lună a anului. Ei bine, seniorii şi voluntarii adulţi din CL Tîrgu Mureş au decis altceva: E momentul pentru o escapadă la munte, unde să ne înviorăm şi să mai facem un pas înainte pe traseul nostru de cercetaşi. Aşa se face că de prin toate părţile ţării, pe unde ne-am împrăştiat la facultăţi, ne-am strâns la Deda-Bistra, undeva pe Valea Muresului, incepand cu vineri 25 noiembrie, pentru un stagiu de formare (introducere în pedagogie şi metoda scout).

Sâmbătă dimineaţa cabana se trezea pentru o zi plină de activităţi şi jocuri. Jonglatul cu filmuleţe educative, structuri organizatorice și jocuri  au menţinut atmosfera destinsă şi pe noi plini de energie. Şi ca să se vadă ce harnici am fost, am tapetat pereţii spaţiului de lucru cu foi de flipchart pe care le-am umplut… până când nu mai rămăsese decât tavanul! :D

Week-endul  acela au fost invitate la cabana noastră şi celebrităţi (unele în viaţă, altele mai expirate, unele reale, iar altele de-a dreptul din basme): Albert Einstein, Albă ca Zăpada, Paula Seling, Adolf Hitler, Indiana Jones, Hulk şi bineînţeles B.P. ne-au încurcat cu prezenţa lor. Printre altele ne-au fost făcute portrete în cele mai inedite moduri: Ce-ar fi dacă ar fi o marcă de îmbrăcăminte? Ce-ar fi dacă ar fi un sentiment? Dar dacă ar fi o mâncare? Şi aşa am aflat că unii ar fi pizza picantă, alţii pisici şi alţii primăveri.

Seara s-a încheiat cu un grătar pe cinste (respecte bucătarului Doru care a îngheţat pe afară) şi cu nişte jocuri mega-intense. Pentru început ne-am dezmorţit cu un Jungle Speed,  la care din fericire, nu s-a întâmplat nimic catastrofal, pentru ca apoi să continuăm cu Mafia, până pe la ora 4 dimineaţa. Imaginaţi-vă ce mafioţi de soi am devenit după atâtea ore de dezbateri intense!

Duminica am tras linia să vedem cu ce am rămas în urma stagiului. Pentru unii din noi a fost un pas făcut de partea cealaltă a liniei care desparte exploratorii de lideri. Am aflat despre multe din lucrurile care se ascund în spatele  unui simplu joc de cunoaştere şi despre modul în care trebuie să gândeşti pentru a spune ca faci educaţie non-formală.

S-au jucat ultimele jocuri, am primit cate o diplomă cu care sa ne mândrim şi apoi ne-am spus la revedere. Dar, bineînţeles, nu înainte să primim în rândurile noastre un nou cercetaş cu eşarfă,  pe Andreea. Felicitări!

Ei, acum contingentul de adulţi din CL Tg-Mureş, pus pe fapte mari, e gata pentru noi activităţi în care să vă arate ce au învăţat.

Text: Vio Popșor

Older Entries Newer Entries

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.