Și-am pornit încolo toți o forță… și într-o scurtă clipă de răgaz ne-am trezit în mijlocul Munților Gurghiu, reprezentanți a ( nici mai mult, nici mai puțin ) 5 generații de cercetași mureșeni. Pentru cei mai tineri dintre noi, temerarii unității Pegasus, a fost prima ieșire… o zi care ne va rămâne întipărită, mult timp de-acum încolo😀.

Aventura a început sâmbătă, când trenul, mașină mică, ne-a trezit cu noaptea-n cap, ne-a plimbat trei ore pe drumuri de el știute, iar apoi ne-a îndemnat s-o luăm la pas pe coclauri… Cuminți și echipați am acceptat provocarea și am pornit vioi spre vârful Zespezel, nu înainte de a primi niște sarcini care să ne țină mintea ocupată pe traseu.

Zăpada scârțâia cu fiecare pas, liniștea din pădure nu prea mai era,  iar bujorii din obraji colorau peisajul albit de anotimp.

Ne-am luat la întrecere cu oboseala și-am învins-o😀. Astfel că am ajuns într-o poiană, unde-am întâlnit un ciobănaș.

Ciobănașul în cauză, s-a lăsat cam greu convins să ne primească, până când a aflat cine suntem. Auzind numai lucruri bune despre cercetași, ne-a poftit la el în casă, unde vântul bătea și noi făceam căldură😀. Atunci și acolo, am primit simbolul cercetășiei, eșarfa verde, de temerari.

Fiindcă timpul trece prea repede când te simți bine, ne-am dat seama că va trebui să-l cucerim pe „Zespi” cu altă ocazie și am decis să ne întoarcem, dar pe un alt traseu (prin Poieni). Așa am avut ocazia să ne bulgărim mai mult, deci n-a fost loc de supărare, mai ales că suntem hotărâți până-n pânzele albe să revenim, să terminăm ce am început.😀

Fără să ne dăm seama când a trecut ziua, ne aflam din nou în aceeași haltă din care am pornit, așteptând trenul, aceeași mașină mică. Căldura acestuia nu ne-a moleșit, căci eram încărcați cu prea multă energie pozitivă, astfel că poveștile, jocurile și râsetele n-au lipsit nici la întoarcerea spre casă.

O zi cu adevărat frumoasă…

 

Nelipsitele poze😀