Odată cu soarele, a venit și vacanța pentru cei mai mulți dintre noi, iar odată cu aceasta, a început sezonul campurilor în rândul cercetașilor. La noi în centru, curajoșii care au deschis acest sezon îndrăgit, n-au fost alții decât lupișorii.

La mijloc de iulie, piticii noștrii și-au făcut rucsacul, l-au suit în spate și au pornit încrezători spre vf. Terebici (cel mai înalt punct din preajma orașului Tg.Mureș). Aici, au uitat complet de căldura dogoritoare, sfidând-o practic.

Ei au făcut cunoștiință cu „Cortul” …ceea ce avea să devină propria lor căsuță. În scurt timp, au învățat cum să-l ridice, cum se amenajează în interior și cum să-l îngrijească.

Mândrii de această ispravă, la lăsarea serii, împreună cu liderii, lupișorii s-au bucurat de nelipsitele cântece cercetășești și au savurat bezele (asta vă spunem doar ca să vă facem în ciudă :P), adunați desigur în jurul focului.

Ceea ce a întregit acest mini-camp, au fost mult așteptatele jocuri pe patrule, drumețiile, precum și provocările primite, cum ar fi confecționarea steagurilor, iar în plus 3 lupișori, se pot bucura oficial de acest titlu, căci din acel moment sunt cu promisiunea depusă și eșarfa galbenă în jurul gâtului.

Acum, cei mai tineri cercetași așteaptă cuminți jamboreea națională, în timp ce noi așteptăm vești de la temerarii și exploratorii care mai au puțin până la propriul camp😀

Între timp, vă lăsăm să vă delectați cu câteva poze.