Desfăşurat în perioada 1- 5 aprilie 2013, programul ”Să știi mai multe, să fii mai bun!”, a constat în derularea, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, a unui orar special format doar din activităţi cu caracter non-formal. Pe scurt, săptămâna trecută a fost “Şcoala altfel”, în care s-a propus implicarea elevilor și dascălilor în activități extracurriculare și extrașcolare interesante, care să le valorizeze talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi interesante.

          În astfel de activităţi ne-am implicat şi noi, Centrul Local Tg Mureş, prin intermediul Oanei Moldovan, lider la Lupişori şi al Mihaelei Florea, lider la Temerari, care au făcut cunoscută cercetăşia, claselor a 2-a si a 3-a de la Gimnaziul Dacia.

Pentru că urma să organizăm jocuri ce implică multă mişcare, ni s-a pus la dispoziţie sala de educaţie fizică. Copiii, unii mai îndrăzneţi, alţii mai timizi, nu ştiau exact la ce să se aştepte, dar au înţeles repede că e vorba de jocuri şi au ales să se implice, astfel că până la final toţi erau foarte încântaţi.Graphic1

Am început cu un exercițiu de cunoaștere în care trebuiau să asocieze numelui lor o calitate care să înceapă cu inițiala numelui. Mai toți cu A erau “artiști”, dar am aflat că mai sunt și “conștiincioși”, “bucuroși”, “energici”, “voinici” și “darnici”. Am făcut o mică tură pe la ”hipodrom” și ne-am jucat de-a “Vin caluţii”, apoi am format micul nostru trib de indieni și am cântat despre viața de zi cu zi din mijlocul Pământului. A urmat un joc de cuvinte “Dirli da”, care le-a solicitat atenţia şi memoria de lucru.

Ne-am oprit şi pentru a vorbi despre cercetași, bineînteles,  moment în care toți s-au îngrămădit să vadă eșarfele și însemnele și ne-au pus întrebări despre activitățile noastre.Graphic3

Către final am încercat să fim cât mai îndemânatici la jocul de coordonare ”Tra -la -la -lero” și am încheiat întrecându-ne în aplauze pe două echipe.

Mai multe poze, AICI.